1. Acasa
  2. Compensarea investitorilor

Compensarea investitorilor

Fondul compenseaza investitorii, in oricare din urmatoarele situatii:

a) ASF a constatat ca, pentru moment, din punctul ei de vedere, un participant la Fond, din motive ce sunt legate direct de situatia financiara a acestuia, nu este in masura sa-si indeplineasca obligatiile rezultate din creantele investitorilor si nici nu exista perspectiva de a-si onora aceste obligatii in cel mai scurt timp.
b) autoritatea judiciara competenta, pentru motive legate direct sau indirect de situatia financiara a unui participant la Fond, a emis o hotarare definitiva, avand ca efect suspendarea posibilitatii investitorilor de a-si exercita drepturile cu privire la valorificarea creantelor asupra respectivei societati.

Pentru recuperarea platilor efectuate pentru compensarea fondurilor banesti si/sau a instrumentelor financiare, Fondul se subroga de drept in drepturile investitorilor. Astfel, in cazul lichidarii judiciare a participantilor sai, Fondul se inscrie in tabloul creditorilor pentru o suma egala cu platile efectuate pentru compensarea investitorilor.

Directiva 97/9/CE privind schemele de compensare a investitorilor permite excluderea de la compensare a anumitor categorii de investitori. In Romania se aplica toate excluderile prevazute in Directiva. Astfel, urmatoarele categorii de investitori sunt exceptate de la compensare:

a) investitori profesionali si institutionali, inclusiv:
- firmele de investitii, in sensul legislatiei privind institutiile de credit si adecvarea capitalului;
- institutii de credit, in sensul legislatiei privind institutiile de credit si adecvarea capitalului;
- institutii financiare, in sensul legislatiei privind institutiile de credit si adecvarea capitalului;
- societati de asigurari;
- organisme de plasament colectiv;
- fonduri de pensii.
- alti investitori profesionali si institutionali stabiliti prin reglementarile C.N.V.M.
b) organizatii internationale, guverne si alte autoritati ale administratiei publice centrale;
c) autoritati ale administratiei publice regionale si locale;
d) administratori, inclusiv conducatori, directori sau alte persoane responsabile, persoane a caror responsabilitate este intocmirea auditului participantilor la Fond, actionarii acestora avand detineri mai mari de 5% din capitalul social, precum si investitori cu statut similar in cadrul altor societati din acelasi grup cu participantii la Fond
e) soti, rude si afini pana la gradul I, precum si persoane care actioneaza in numele investitorilor mentionati la lit. d);
f) persoane juridice din cadrul aceluiasi grup cu membrii Fondului;
g) investitori care s-au facut raspunzatori pentru sau au profitat de pe urma anumitor situatii in legatura cu un membru al Fondului care au condus la dificultatile financiare ale membrului sau au fost de natura sa conduca la deteriorarea situatiei financiare a acestuia;
h) societati carora, din cauza marimii lor, nu li se permite intocmirea unui bilant prescurtat conform reglementarilor contabile aplicabile.

Contactează-ne acum

{DEFAULT_TITLE} - Contact
Formular de contact